de-a baba oarba

Cand eram copii, cu totii ne-am jucat de-a baba oarba.

Adevarul este ca nu am incetat niciodata sa jucam. Noi traim "pe intuneric". Adica inaintam prin viata ca baba orba, fara sa vedem, fara sa stim ce este in jurul nostru. Trecem prin viata legati la ochi si cu mainile intinse in fata. Nu putem sti sau vedea dinainte ceea ce ne asteapta. Nu ne putem baza decat pe "mainile" noastre intinse. Pe mainile cu care "atingem", "simtim" si "cunoastem" tot ceea ce inseamna viata. Ele sunt contactul nostru cu lumea si cu ajutorul lor noi hotaram daca mergem inainte sau schimbam directia. Noi nu ne traim viata vazand, stiind si dand lectii. Noi ne traim viata simtind, afland si invatand.
Se poate intampla uneori, sa "atingem" lucrurile din jur si sa le credem intr-un fel, dar ele sa fie cu totul altfel. Ca si pe lucruri, si pe oameni ii cunoastem "prin atingere".Le "simtim" chipurile si sufletele pentru a ne forma o parere. Din pacate, deseori oamenii poarta masti, iar parerrile noastre despre ei pot fi false. Ne putem insela amarnic, dar nu e nimic. Suntem oameni si gresim. Intunericul vietii ne abslova de vina.

Mergem din nou cu gandul la jocul din copilarie, cand se putea intampla sa ne lovim puternic de lucrurile din jur, sau sa incurcam intre ei ceilalti participanti la joc. Atunci durerea sau indignarea ne facea sa ne dezlegam ochii si sa reprosam celorlalti esecul sau sa ne vaitam de durere. Indiferent de motiv, jocul era sfarsit...

In jocul vietii, nu putem face asta, nu avem voie sa renuntam. Orice ar fi, in viata, nu-ti dezlega ochii! Nu aprinde lumina! Atunci "jocul" va fi terminat...si nu se poate lua de la capat.