"nu pune mana!"

Noi, oamenii, suntem predispusi greselii. Noi, oamenii, am gresit, gresim si vom gresi in continuare. De fapt, noi, oamenii, avem nevoie sa facem greseli. Din greseli invatam.Perfectiunea nu este o caractersitica a noastra, de aceea, viata noastra poate fi considerata un lung sir de greseli. Mai mici sau mai mari. Greseli de genul "ups!"care ne amuza si care fac parte din farmecul nostru si greseli mari, grave care parca pun un zid in calea noastra si ne dau impresia ca nu exista solutie. Din fericire, intodeauna exista o solutie mai mult sau mai putin evidenta. Cateodata reusim sa ne descurcam singuri, cateodata primim ajutor din partea altor oameni. Important este sa continuam sa speram. Fara speranta am fi doar niste fiinte care isi asteapta un sfarsit inevitabil.

Eu sunt om. Ca toti ceilalti, gresesc. Sunt constienta de greselile mele si mi le asum. Implicit, vreau sa cred ca sunt si capabila sa le indrept. Ca om, am nevoie sa incerc, sa visez, sa sper, sa reusesc. Am nevoie de un vis, tel sau ideal si am nevoie sa fac totul ca sa il ating. "Totul" implica greseala. Pentru a sti ce nu e bine, mai intai trebuie sa aflu ce nu e bine. Sa aflu pe pielea mea ce e rau, sa trec de perioada in care puneam mana pe un lucru si venea mama sa spuna "nu pune mana, nu e bine".Vreau sa traiesc, sa visez, sa lupt, sa gresesc sau sa reusesc. Vreau sa-mi fie oferit ajutorul atunci cand il cer, nu sa fiu ajutata "obligat". Vreau sa mi se spuna "incearca" nu "mai bine lasa." Vreau sa fiu laudata pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce as putea face. Vreau sa merg pe strada cu capul ridicat si privirea inainte. Vreau sa fiu multumita de mine insami. Vreau sa traiesc sa-mi fie teama, sa risc, sa sper,sa ma bucur sau sa plang, sa gresesc sau sa reusesc.