de-a baba oarba

Cand eram copii, cu totii ne-am jucat de-a baba oarba.

Adevarul este ca nu am incetat niciodata sa jucam. Noi traim "pe intuneric". Adica inaintam prin viata ca baba orba, fara sa vedem, fara sa stim ce este in jurul nostru. Trecem prin viata legati la ochi si cu mainile intinse in fata. Nu putem sti sau vedea dinainte ceea ce ne asteapta. Nu ne putem baza decat pe "mainile" noastre intinse. Pe mainile cu care "atingem", "simtim" si "cunoastem" tot ceea ce inseamna viata. Ele sunt contactul nostru cu lumea si cu ajutorul lor noi hotaram daca mergem inainte sau schimbam directia. Noi nu ne traim viata vazand, stiind si dand lectii. Noi ne traim viata simtind, afland si invatand.
Se poate intampla uneori, sa "atingem" lucrurile din jur si sa le credem intr-un fel, dar ele sa fie cu totul altfel. Ca si pe lucruri, si pe oameni ii cunoastem "prin atingere".Le "simtim" chipurile si sufletele pentru a ne forma o parere. Din pacate, deseori oamenii poarta masti, iar parerrile noastre despre ei pot fi false. Ne putem insela amarnic, dar nu e nimic. Suntem oameni si gresim. Intunericul vietii ne abslova de vina.

Mergem din nou cu gandul la jocul din copilarie, cand se putea intampla sa ne lovim puternic de lucrurile din jur, sau sa incurcam intre ei ceilalti participanti la joc. Atunci durerea sau indignarea ne facea sa ne dezlegam ochii si sa reprosam celorlalti esecul sau sa ne vaitam de durere. Indiferent de motiv, jocul era sfarsit...

In jocul vietii, nu putem face asta, nu avem voie sa renuntam. Orice ar fi, in viata, nu-ti dezlega ochii! Nu aprinde lumina! Atunci "jocul" va fi terminat...si nu se poate lua de la capat.

...

soarta e cruda, dar ne-o meritam din plin...

90 de minute

90 de minute pe care le asteptam cu nerabdare.
90 de minute de ambitie si daruire.
90 de minute de orgoliu.
90 de minute de rivalitate.
90 de minute in care trecem de la agonie la extaz.
90 de minute in care nimic nu este mai important decat mingea care trece de linia portii.
90 de minute la sfarsitul carora nu conteaza decat victoria.
90 de minute la sfarsitul carora ori sarbatoresti ori te prabusesti.
egalul nu se pune.
egalul nu multumeste pe nimeni.
egalul nu exista.

90 de minute.cele mai importante.

ce (nu) vreau sa aud

Sunt anumite lucruri facute de oamenii de azi, pe care nu stiu daca voi putea sa le inteleg vreodata.
De ce oare , atunci cand sunt intrebati care este parerea lor despre un anumit lucru, oamenii aleg sa dea raspunsul care stiu ca este asteptat de celalalt?
In cazul asta, motivele depind de categoria din care persoanele fac parte. Adica oameni "slabi" care atunci cand sunt intrebati de cinvea mai "puternic" spun un adevar "cosmetizat" doar pentru faptul ca nu isi permit sa contrazica pe cineva mai sus pus decat ei. De frica sau din respect. Oameni "puternici" care spun exact ceea ce vor ceilalti sa auda ori pentru ca sufera de un complex de superioritate si astfel se simt mai "destepti" gandindu-se ca "lasa-l pe fraierul ala, ce stie el?" ori pentru ca ii incearca un oarecare sentiment de mila si zic "lasa sa ii spun asa, dupa ce ca e vai de capul lui, ii mai stric si eu bucuria". Dar atunci cand e vorba de cel mai bun prieten al tau, de ce faci asta? Din obisnuinta?...
Si tu, ca cel care pune o intrebare si asteapta un raspuns, de ce ai vrea sa auzi ceva ce nu e adevarat? La ce ti-ar folosi in afara de faptul ca iti da impresia ca esti placut sau ca arati bine, etc., cand de fapt, tu stii ca altul este adevarul. Astfel se creeaza o situatie falsa, unde toata lumea se arata fericita si multumita si de fapt, toata lumea stie ca nu e asa. Aparam cu indarjire o fatada, o aparenta care nu face decat sa ne distruga increderea in cei din jur. La ce mi-ar folosi sa te mai intreb ce parere ai daca stiu ca tu oricum imi vei spune ceea ce-mi convine mie sa aud? De ce as mai crede vreodata in ceea ce spui tu? As mai sti vreodata care este adevarul pur si care este fictiunea?
Deci, daca te intreb care este parerea ta, nu-mi spune ceea ce as vrea sa aud. Spune-mi ceea ce este. Un adevar dureros se accepta mult mai usor decat o minciuna descoperita mai tarziu.(poate chiar prea tarziu)
Imi permit sa spun ca astfel de lucruri dau dovada ipocrizie din partea celor care le practica, prefer oamenii directi care spun in fata ceea ce gandesc,oamenii care stiu sa spuna adevarul fara sa fie duri si sa raneasca. E chiar atat de greu sa spui lucrurile asa cum sunt? Ce te costa sa spui adevarul?

run away...

Do you ever wanna' run away? eu da...as vrea sa fug si sa nu ma opresc decat in momentul in care fiecare particula din mine simte ca e acolo unde ar trebui sa fie.

pesimista?..

In ultima vreme imi tot spun cei din jur ca sunt pesimista...sincer,nu inteleg de ce. Tocmai de asta, am si intrebat. Mi s-a explicat ca pentru ca spun ca nu cred in dragoste, sau in fericire, sau in "totul va fi bine". Asa este, nu cred in toate astea.

Nu cred in dragoste in general. De ce? Pentru ca nu exista dragoste pentru toata lumea. Exista dragoste pentru fiecare. Eu cred in dragostea mea. Dragostea mea nu e la fel ca ta, sau a altuia. Desi o numim cu totii dragoste, fiecare dintre noi o simte altfel. De ce oare nu exista o "definitie" pentru dragoste? Tocmai de aceea, pentru ca ea nu exista in mod concret, fiecare dintre noi o intelege in felul sau.

Nu cred in fericire in general. De ce? Cam din acelasi motiv. Ceea ce pentru mine poate reprezenta fericire, pentru altii poate fi un nimic. Eu cred in fericirea mea.Si, de fapt, ceea ce noi numim zi de zi "fericre" este de fapt, o bucurie. Dupa parerea mea,nu poti spune "sunt fericit" poti spune "am fost fericit". Fericirea nu se simte pe moment, se constientizeaza in clipa in care te uiti inapoi la cursul vietii tale si iti dai seama ca lucrurile bune de pana atunci sunt intr-o proportie mai mare decat cele rele, regretabile. Atunci poti spune "Da! Am fost fericit". Fericirea este de fapt, contopirea momentelor de bucurie.

Nu cred in "totul va fi bine". Eu nu ii pot spune unei persoane "stai linistit(a), totul o sa fie bine". Din simplul fapt ca nu am de unde sti asta. Pot, cel mult, sa spun ca se poate rezolva. Dar, oricat ai incerca sa rezolvi un anume lucru, raman urme,cicatrici, lucrurile nu mai sunt niciodata ca inainte. Prin urmare, nu chiar totul este bine... "Totul" in general nu poate fi bine pentru ca lumea este formata din contraste. Intre contraste trebuie sa existe un echilibru, din cauza asta pentru fiecare "bine", undeva exista un "rau", pentru ca cineva sa rada, cineva plange, pentru ca cineva sa castige, altcineva trebuie sa piarda...

Ceea ce am spus sunt doar niste pareri ale mele, nu incerc sa conving pe nimeni de nimic si nici nu vreau ca altii sa incerce sa ma convinga pe mine...Totusi, nu cred ca pot fi numita "pesimista". Si asta e doar o parere, daca asta inseamna sa fii pesimist, atunci,da, sunt pesimista.

Pentru anonim...

Multumesc ca m-ai facut sa zambesc si sa imi dau seama ca, totusi, sunt lucruri pentru care mai merita sa speri.

Si pentru ca ai avut dreptate (intodeauna, dar mai ales in anumite momente) si numai noi stim cata nevoie avem de venin...

Vita de vie-"Zale de matase"


P.S. vata de zahar si gogosi impletite...

Motivul postului: comentariul anonim