zambeste...

Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut...asta spune Gabriel García Márquez.
Ar fi bine ca atunci cand sufletul nostru plange si tanjeste dupa acel "ceva" care nu mai este sa putem spune "a fost frumos cat a fost,acum viata merge inainte".
Si putem spune asta. Ne stergem lacrimile, tragem aer in piept si mergem inainte.
Dar chiar daca exista ambitie, incredere si speranta cu privire la ceea ce va urma, ramane si durerea. Durerea pe care orice sfarsit o aduce cu el. Durerea de care, poate, nu vom scapa niciodata, chiar daca va slabi in intensitate o data cu trecerea timpului.
Eu cred ca Gabriel García Márquez are dreptate. Pentru ca, oricat de mult ne-ar durea un sfarsit, trebuie sa privim inainte si sa ne continuam viata. Nu spun ca trebuie sa uitam. NU. Trebuie doar sa lasam la o parte durerea si sa o luam de la capat. Sa ne traim viata in contiuare amintindu-ne de clipele frumoase si sa incercam sa facem din clipele ce vor veni unele cel putin la fel de frumoase.Zambeste...

happy ending (?)

dormi...

-imi este atat de somn...
-atunci dormi.
-nu, nu vreau sa dorm!
-de ce?
-daca dorm, pot pierde...
-ce poti pierde?
-totul...
-totul?
-da. totul...
-si nu vrei asta?
-nu.
-vrei sa ai totul?
-da.
-chiar totul?
-da, chiar totul sau...asa cred, cred ca vreau totul...
-crezi?
-da, cred.
-de ce crezi?
-pentru ca nu stiu daca se poate sa ai totul.
-ce vrei sa spui?
-vreau sa spun ca am invatat ca pentru a avea ceva, trebuie sa renunti la altceva, in felul asta, teoretic, nu poti avea totul..
- asa e. trebuie sa faci mereu compromisuri.
-da, compromisuri.
-deci, vrei sa faci compromisuri? poti? merita "totul"?
-nu stiu daca merita...
-si atunci?
-mi-e somn, mi-e atat de somn...
-atunci dormi.
-si daca pierd totul?
-nu poti pierde totul. atunci cand te vei trezi, vei vedea lucrurile altfel. oamenii, lucrurile se vor schimba, chiar si tu te vei schimba.
-dar se pot schimba in rau.
-asa e. schimbarea poate fi in rau.
-atunci ce fac?
-tu alegi. vrei sa stii cum va fi daca lucrurile se vor schimba sau sa traiesti cu intrebarea cum ar fi fost daca?
-nu stiu...
-nu as vrea sa pierd nimic.
-nu vrei sa risti?
-ba da, vreau, vreau sa...
-sa ce?
-vreau sa dorm. imi este atat de somn...
-atunci dormi dargostea mea, dormi...

de-a baba oarba

Cand eram copii, cu totii ne-am jucat de-a baba oarba.

Adevarul este ca nu am incetat niciodata sa jucam. Noi traim "pe intuneric". Adica inaintam prin viata ca baba orba, fara sa vedem, fara sa stim ce este in jurul nostru. Trecem prin viata legati la ochi si cu mainile intinse in fata. Nu putem sti sau vedea dinainte ceea ce ne asteapta. Nu ne putem baza decat pe "mainile" noastre intinse. Pe mainile cu care "atingem", "simtim" si "cunoastem" tot ceea ce inseamna viata. Ele sunt contactul nostru cu lumea si cu ajutorul lor noi hotaram daca mergem inainte sau schimbam directia. Noi nu ne traim viata vazand, stiind si dand lectii. Noi ne traim viata simtind, afland si invatand.
Se poate intampla uneori, sa "atingem" lucrurile din jur si sa le credem intr-un fel, dar ele sa fie cu totul altfel. Ca si pe lucruri, si pe oameni ii cunoastem "prin atingere".Le "simtim" chipurile si sufletele pentru a ne forma o parere. Din pacate, deseori oamenii poarta masti, iar parerrile noastre despre ei pot fi false. Ne putem insela amarnic, dar nu e nimic. Suntem oameni si gresim. Intunericul vietii ne abslova de vina.

Mergem din nou cu gandul la jocul din copilarie, cand se putea intampla sa ne lovim puternic de lucrurile din jur, sau sa incurcam intre ei ceilalti participanti la joc. Atunci durerea sau indignarea ne facea sa ne dezlegam ochii si sa reprosam celorlalti esecul sau sa ne vaitam de durere. Indiferent de motiv, jocul era sfarsit...

In jocul vietii, nu putem face asta, nu avem voie sa renuntam. Orice ar fi, in viata, nu-ti dezlega ochii! Nu aprinde lumina! Atunci "jocul" va fi terminat...si nu se poate lua de la capat.

...

soarta e cruda, dar ne-o meritam din plin...

90 de minute

90 de minute pe care le asteptam cu nerabdare.
90 de minute de ambitie si daruire.
90 de minute de orgoliu.
90 de minute de rivalitate.
90 de minute in care trecem de la agonie la extaz.
90 de minute in care nimic nu este mai important decat mingea care trece de linia portii.
90 de minute la sfarsitul carora nu conteaza decat victoria.
90 de minute la sfarsitul carora ori sarbatoresti ori te prabusesti.
egalul nu se pune.
egalul nu multumeste pe nimeni.
egalul nu exista.

90 de minute.cele mai importante.

ce (nu) vreau sa aud

Sunt anumite lucruri facute de oamenii de azi, pe care nu stiu daca voi putea sa le inteleg vreodata.
De ce oare , atunci cand sunt intrebati care este parerea lor despre un anumit lucru, oamenii aleg sa dea raspunsul care stiu ca este asteptat de celalalt?
In cazul asta, motivele depind de categoria din care persoanele fac parte. Adica oameni "slabi" care atunci cand sunt intrebati de cinvea mai "puternic" spun un adevar "cosmetizat" doar pentru faptul ca nu isi permit sa contrazica pe cineva mai sus pus decat ei. De frica sau din respect. Oameni "puternici" care spun exact ceea ce vor ceilalti sa auda ori pentru ca sufera de un complex de superioritate si astfel se simt mai "destepti" gandindu-se ca "lasa-l pe fraierul ala, ce stie el?" ori pentru ca ii incearca un oarecare sentiment de mila si zic "lasa sa ii spun asa, dupa ce ca e vai de capul lui, ii mai stric si eu bucuria". Dar atunci cand e vorba de cel mai bun prieten al tau, de ce faci asta? Din obisnuinta?...
Si tu, ca cel care pune o intrebare si asteapta un raspuns, de ce ai vrea sa auzi ceva ce nu e adevarat? La ce ti-ar folosi in afara de faptul ca iti da impresia ca esti placut sau ca arati bine, etc., cand de fapt, tu stii ca altul este adevarul. Astfel se creeaza o situatie falsa, unde toata lumea se arata fericita si multumita si de fapt, toata lumea stie ca nu e asa. Aparam cu indarjire o fatada, o aparenta care nu face decat sa ne distruga increderea in cei din jur. La ce mi-ar folosi sa te mai intreb ce parere ai daca stiu ca tu oricum imi vei spune ceea ce-mi convine mie sa aud? De ce as mai crede vreodata in ceea ce spui tu? As mai sti vreodata care este adevarul pur si care este fictiunea?
Deci, daca te intreb care este parerea ta, nu-mi spune ceea ce as vrea sa aud. Spune-mi ceea ce este. Un adevar dureros se accepta mult mai usor decat o minciuna descoperita mai tarziu.(poate chiar prea tarziu)
Imi permit sa spun ca astfel de lucruri dau dovada ipocrizie din partea celor care le practica, prefer oamenii directi care spun in fata ceea ce gandesc,oamenii care stiu sa spuna adevarul fara sa fie duri si sa raneasca. E chiar atat de greu sa spui lucrurile asa cum sunt? Ce te costa sa spui adevarul?