miercuri, noiembrie 28, 2007

de-a baba oarba


Cand eram copii, cu totii ne-am jucat de-a baba oarba.

Adevarul este ca nu am incetat niciodata sa jucam. Noi traim "pe intuneric". Adica inaintam prin viata ca baba orba, fara sa vedem, fara sa stim ce este in jurul nostru. Trecem prin viata legati la ochi si cu mainile intinse in fata. Nu putem sti sau vedea dinainte ceea ce ne asteapta. Nu ne putem baza decat pe "mainile" noastre intinse. Pe mainile cu care "atingem", "simtim" si "cunoastem" tot ceea ce inseamna viata. Ele sunt contactul nostru cu lumea si cu ajutorul lor noi hotaram daca mergem inainte sau schimbam directia. Noi nu ne traim viata vazand, stiind si dand lectii. Noi ne traim viata simtind, afland si invatand.
Se poate intampla uneori, sa "atingem" lucrurile din jur si sa le credem intr-un fel, dar ele sa fie cu totul altfel. Ca si pe lucruri, si pe oameni ii cunoastem "prin atingere".Le "simtim" chipurile si sufletele pentru a ne forma o parere. Din pacate, deseori oamenii poarta masti, iar parerrile noastre despre ei pot fi false. Ne putem insela amarnic, dar nu e nimic. Suntem oameni si gresim. Intunericul vietii ne abslova de vina.

Mergem din nou cu gandul la jocul din copilarie, cand se putea intampla sa ne lovim puternic de lucrurile din jur, sau sa incurcam intre ei ceilalti participanti la joc. Atunci durerea sau indignarea ne facea sa ne dezlegam ochii si sa reprosam celorlalti esecul sau sa ne vaitam de durere. Indiferent de motiv, jocul era sfarsit...

In jocul vietii, nu putem face asta, nu avem voie sa renuntam. Orice ar fi, in viata, nu-ti dezlega ochii! Nu aprinde lumina! Atunci "jocul" va fi terminat...si nu se poate lua de la capat.

sâmbătă, noiembrie 24, 2007

...

soarta e cruda, dar ne-o meritam din plin...

90 de minute

90 de minute pe care le asteptam cu nerabdare.
90 de minute de ambitie si daruire.
90 de minute de orgoliu.
90 de minute de rivalitate.
90 de minute in care trecem de la agonie la extaz.
90 de minute in care nimic nu este mai important decat mingea care trece de linia portii.
90 de minute la sfarsitul carora nu conteaza decat victoria.
90 de minute la sfarsitul carora ori sarbatoresti ori te prabusesti.
egalul nu se pune.
egalul nu multumeste pe nimeni.
egalul nu exista.

90 de minute.cele mai importante.

joi, noiembrie 22, 2007

ce (nu) vreau sa aud

Sunt anumite lucruri facute de oamenii de azi, pe care nu stiu daca voi putea sa le inteleg vreodata.
De ce oare , atunci cand sunt intrebati care este parerea lor despre un anumit lucru, oamenii aleg sa dea raspunsul care stiu ca este asteptat de celalalt?
In cazul asta, motivele depind de categoria din care persoanele fac parte. Adica oameni "slabi" care atunci cand sunt intrebati de cinvea mai "puternic" spun un adevar "cosmetizat" doar pentru faptul ca nu isi permit sa contrazica pe cineva mai sus pus decat ei. De frica sau din respect. Oameni "puternici" care spun exact ceea ce vor ceilalti sa auda ori pentru ca sufera de un complex de superioritate si astfel se simt mai "destepti" gandindu-se ca "lasa-l pe fraierul ala, ce stie el?" ori pentru ca ii incearca un oarecare sentiment de mila si zic "lasa sa ii spun asa, dupa ce ca e vai de capul lui, ii mai stric si eu bucuria". Dar atunci cand e vorba de cel mai bun prieten al tau, de ce faci asta? Din obisnuinta?...
Si tu, ca cel care pune o intrebare si asteapta un raspuns, de ce ai vrea sa auzi ceva ce nu e adevarat? La ce ti-ar folosi in afara de faptul ca iti da impresia ca esti placut sau ca arati bine, etc., cand de fapt, tu stii ca altul este adevarul. Astfel se creeaza o situatie falsa, unde toata lumea se arata fericita si multumita si de fapt, toata lumea stie ca nu e asa. Aparam cu indarjire o fatada, o aparenta care nu face decat sa ne distruga increderea in cei din jur. La ce mi-ar folosi sa te mai intreb ce parere ai daca stiu ca tu oricum imi vei spune ceea ce-mi convine mie sa aud? De ce as mai crede vreodata in ceea ce spui tu? As mai sti vreodata care este adevarul pur si care este fictiunea?
Deci, daca te intreb care este parerea ta, nu-mi spune ceea ce as vrea sa aud. Spune-mi ceea ce este. Un adevar dureros se accepta mult mai usor decat o minciuna descoperita mai tarziu.(poate chiar prea tarziu)
Imi permit sa spun ca astfel de lucruri dau dovada ipocrizie din partea celor care le practica, prefer oamenii directi care spun in fata ceea ce gandesc,oamenii care stiu sa spuna adevarul fara sa fie duri si sa raneasca. E chiar atat de greu sa spui lucrurile asa cum sunt? Ce te costa sa spui adevarul?

miercuri, noiembrie 21, 2007

run away...

Do you ever wanna' run away? eu da...as vrea sa fug si sa nu ma opresc decat in momentul in care fiecare particula din mine simte ca e acolo unde ar trebui sa fie.

vineri, noiembrie 16, 2007

pesimista?..

In ultima vreme imi tot spun cei din jur ca sunt pesimista...sincer,nu inteleg de ce. Tocmai de asta, am si intrebat. Mi s-a explicat ca pentru ca spun ca nu cred in dragoste, sau in fericire, sau in "totul va fi bine". Asa este, nu cred in toate astea.

Nu cred in dragoste in general. De ce? Pentru ca nu exista dragoste pentru toata lumea. Exista dragoste pentru fiecare. Eu cred in dragostea mea. Dragostea mea nu e la fel ca ta, sau a altuia. Desi o numim cu totii dragoste, fiecare dintre noi o simte altfel. De ce oare nu exista o "definitie" pentru dragoste? Tocmai de aceea, pentru ca ea nu exista in mod concret, fiecare dintre noi o intelege in felul sau.

Nu cred in fericire in general. De ce? Cam din acelasi motiv. Ceea ce pentru mine poate reprezenta fericire, pentru altii poate fi un nimic. Eu cred in fericirea mea.Si, de fapt, ceea ce noi numim zi de zi "fericre" este de fapt, o bucurie. Dupa parerea mea,nu poti spune "sunt fericit" poti spune "am fost fericit". Fericirea nu se simte pe moment, se constientizeaza in clipa in care te uiti inapoi la cursul vietii tale si iti dai seama ca lucrurile bune de pana atunci sunt intr-o proportie mai mare decat cele rele, regretabile. Atunci poti spune "Da! Am fost fericit". Fericirea este de fapt, contopirea momentelor de bucurie.

Nu cred in "totul va fi bine". Eu nu ii pot spune unei persoane "stai linistit(a), totul o sa fie bine". Din simplul fapt ca nu am de unde sti asta. Pot, cel mult, sa spun ca se poate rezolva. Dar, oricat ai incerca sa rezolvi un anume lucru, raman urme,cicatrici, lucrurile nu mai sunt niciodata ca inainte. Prin urmare, nu chiar totul este bine... "Totul" in general nu poate fi bine pentru ca lumea este formata din contraste. Intre contraste trebuie sa existe un echilibru, din cauza asta pentru fiecare "bine", undeva exista un "rau", pentru ca cineva sa rada, cineva plange, pentru ca cineva sa castige, altcineva trebuie sa piarda...

Ceea ce am spus sunt doar niste pareri ale mele, nu incerc sa conving pe nimeni de nimic si nici nu vreau ca altii sa incerce sa ma convinga pe mine...Totusi, nu cred ca pot fi numita "pesimista". Si asta e doar o parere, daca asta inseamna sa fii pesimist, atunci,da, sunt pesimista.

Pentru anonim...

Multumesc ca m-ai facut sa zambesc si sa imi dau seama ca, totusi, sunt lucruri pentru care mai merita sa speri.

Si pentru ca ai avut dreptate (intodeauna, dar mai ales in anumite momente) si numai noi stim cata nevoie avem de venin...

Vita de vie-"Zale de matase"



P.S. vata de zahar si gogosi impletite...

Motivul postului: comentariul anonim

miercuri, noiembrie 14, 2007

"nu pune mana!"

Noi, oamenii, suntem predispusi greselii. Noi, oamenii, am gresit, gresim si vom gresi in continuare. De fapt, noi, oamenii, avem nevoie sa facem greseli. Din greseli invatam.Perfectiunea nu este o caractersitica a noastra, de aceea, viata noastra poate fi considerata un lung sir de greseli. Mai mici sau mai mari. Greseli de genul "ups!"care ne amuza si care fac parte din farmecul nostru si greseli mari, grave care parca pun un zid in calea noastra si ne dau impresia ca nu exista solutie. Din fericire, intodeauna exista o solutie mai mult sau mai putin evidenta. Cateodata reusim sa ne descurcam singuri, cateodata primim ajutor din partea altor oameni. Important este sa continuam sa speram. Fara speranta am fi doar niste fiinte care isi asteapta un sfarsit inevitabil.

Eu sunt om. Ca toti ceilalti, gresesc. Sunt constienta de greselile mele si mi le asum. Implicit, vreau sa cred ca sunt si capabila sa le indrept. Ca om, am nevoie sa incerc, sa visez, sa sper, sa reusesc. Am nevoie de un vis, tel sau ideal si am nevoie sa fac totul ca sa il ating. "Totul" implica greseala. Pentru a sti ce nu e bine, mai intai trebuie sa aflu ce nu e bine. Sa aflu pe pielea mea ce e rau, sa trec de perioada in care puneam mana pe un lucru si venea mama sa spuna "nu pune mana, nu e bine".Vreau sa traiesc, sa visez, sa lupt, sa gresesc sau sa reusesc. Vreau sa-mi fie oferit ajutorul atunci cand il cer, nu sa fiu ajutata "obligat". Vreau sa mi se spuna "incearca" nu "mai bine lasa." Vreau sa fiu laudata pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce as putea face. Vreau sa merg pe strada cu capul ridicat si privirea inainte. Vreau sa fiu multumita de mine insami. Vreau sa traiesc sa-mi fie teama, sa risc, sa sper,sa ma bucur sau sa plang, sa gresesc sau sa reusesc.

marți, noiembrie 13, 2007

posibile, dar mai ales imposibile:))


Cine a zis ca in America orice e posibil? In Romania e posibil si...IMposibilul...:))

luni, noiembrie 12, 2007

nu.azi nu ma simt bine.

Nu.Azi nu ma simt bine. Sunt trista, dezamagita si fara speranta ca va fi (mai) bine. Daca vezi ca privesc in gol si se citeste pe fata mea ca sunt suparata, de ce vii sa intrebi "esti suparata?"? Normal ca sunt. Iti multumesc ca iti faci griji pentru mine, dar nu am nevoie de consolare. Realizeaza si tu ca orice ai spune in momentul ala nu va schimba lucrurile. Nu poti face nimic. Si nici nu vei face. Tot ce poti face este sa stai departe si, daca chiar iti pasa, sa speri ca totul se va remedia.Daca vezi ca privesc in gol si se citeste pe fata mea ca sunt suparata, evita-ma, nu-mi spune "lasa ca o sa fie bine". Nu ai de unde sa stii ca va fi(mai)bine, nu esti atotputernic(a) sa faci lucrurile sa fie altfel de cum sunt.Vreau sa plang, vreau sa ma descarc, sa imi reculeg fortele si sa ma conving eu ca pot face ceva ca sa fie bine. Nu ma consola, nu-mi spune ca va fi bine, nu ai de unde sti asta.

sâmbătă, noiembrie 10, 2007

super reclame

ai grija ce spui:))

ups!

In timpul unei sesiuni de butonare a telecomenzii, in cautarea unui program decent de vazut sambata la tv, am prins o secventa geniala dintr-un film(habar nu am ce film ca apoi nu m-am mai uitat:P). In ce consta secventa: un tip, se intinde pe o canapea cu gandul sa doarma(presupun) si nu stiu cum se intampla de gaseste sub o perna o pereche de bikini. Pfoai, se enerveaza tipu' groaznic si se duce glont la iubita/sotia lui (nu era evident) si o bruscheaza bine si incepe sa-i reproseze: l-ai adus in casa mea si te-ai culcat cu el in patul meu!!! bla, bla,bla etc. In momentul ala tipa se uita la bikinii respectivi si spune: " Nu sunt ai mei!" Ups...Big mistake ! =)) Tipul s-a facut verde-albastru la fata si nu mai stia pe unde sa scoata camasa deja ii reveneau in minte momentele cand el se "distrase" cu posesoarea bikinilor "in casa lui , in patul lui":)) apoi am schimbat canalul, orice ar fi urmat dupa asta nu ar mai fi prezentat niciun interes.

vineri, noiembrie 09, 2007

happy-end...yeah right

De ce nu imi plac mie sfarsiturile gen happy-end? Simplu, dar intai sa intelegeti la ce ma refer. Daca spun happy-end , ma gandesc la un sfarsit d'ala de telenovela, unde, dupa ce se intampla toate relele din lume, nu stiu cum se face ca in doua episoade se rezolva toate lucrurile de la sine si toata lumea e fericita de nu se poate. Sa fim seriosi...nu degeaba se numesete telenovela, e un fel de poveste de adormit gospodine, neveste disperate. Revenind, nu-mi place un astfel de sfarsit pentru ca mi se pare o utopie, evident, in viata reala nu s-ar intampla niciodata asa. Mie, cel putin, fiecare carte citita imi inspira o anumita stare, o stare care ma face sa mai citesc cartea respectiva o data, sau sa o arunc undeva in biblioteca sa nici nu mai aud de ea. Ca sa fie clar, dau un exemplu: "Invitatia la vals"-Mihail Drumes, prima oara cand am citit-o, m-a scos din sarite, nu am vazut personaje cu un orgoliu mai mare, cu o personalitate mai puternica si cu un interes mai mare pentru aparente, apoi am ajuns la finalul cartii...de obicei, anticipez cum se termina romanele, dar sfarsitul asta nu l-am prevazut nici pe departe! Stare de final: "Oh, my God, nu pot sa cred! Totusi, asa e cel mai bine. Daca se termina altfel nu ar fi fost un sfarsit potrivit pentru restul cartii..." si am mai citit-o o data, de doua ori,.... si am sa o mai citesc. Am intalnit si persoane care au spus despre cartea asta ca e o lectura usoara..poate ca e in comparatie cu literatura rusa, dar credeti-ma, nu e deloc risipa de hartie si cerneala... Am citit si carti care m-au dezamagit la final...cum ar fi "La rascruce de vanturi", am savurat fiecare pagina din cartea aia pana cand am ajuns la final..."hai las-o balta...unde e restul cartii? asta nu se poate numi final..."si nu am mai citit-o... am fost zilele trecute la un interviu...si tipa de la firma ma intreaba ce carti imi plac mie...i-am spus acelasi lucru: orice carte cu subiect bun si final realist, nu cu un happy-end "au trait fericiti pana la adanci batraneti", foarte mirata tipa imi spune:"esti prima pe care o aud spunand asta"...ei bine...sper sa nu fiu ultima...

joi, noiembrie 08, 2007

NU e sfarsitul lumii!!!

Nu stiu ce se intampla, dar cred ca multi au luat-o razna...peste tot aud de unu' sau una' care nu mai stie ce sa faca cu viata lui/ei ca s-a despartit de nu stiu cine...(?!?)Fratilor treziti-va!! NU e o tragedie! Pot sa inteleg (pana la un anumit punct) ca iti pare rau, ca ai vrea totusi sa ai in continuare o relatie cu respectiva perosna, dar daca nu se mai poate nu dispera! Get real, it's not a big deal! Nu s-au terminat baietii sau fetele de pe planeta si tu ai ramas fara! Cand aud lucruri de genul" vai, ce ma fac? nu pot trai fara el" sau "cum sa ma gandesc eu ca am examen, program la munca, programare la doctor (sau mai situ eu ce treaba "neimportanta")cand eu ma gandesc numai la ea", simt ca o iau razna si imi vine sa tip:"NU e o tragedie, lumea nu se sfarseste maine pentru ca nu mai esti tu cu...!! Ai lucruri mult mai importante la care sa te gandesti decat la tampenii de genul "viata mea n-are sens fara tine"!Lasati bocitul si reveniti-va !! Nu ti-ai ratat scopul in viata pentru ca ti-ai pierdut "marea dragoste"! NU exista dragoste eterna, va aparea mereu cineva de care sa te indragostesti pana cand vei gasi pe cineva cu care sa poti convietui dupa ce trece "pasiunea"! Daca te-ai despartit de cineva inseamna ca nu era "the one"si daca nu era, de ce sa plangi?? Come on...take it easy, life will go on...

te iubesc atat de mult incat te las pe tine sa mori primul

Am citit acum cateva zile un articol in care mai multi autori isi exprimau parerea despre dragoste. Bun articol, reusit, insa unul dintre autori a reusit sa ma uimeasca. El spunea asa: "cea mai profunda declaratie de dragoste: te iubesc atat de mult incat te las pe tine sa mori primul"...recunosc, initial nu am prins ideea, nu mi-am dat seama la ce se referea tipul asta...apoi am realizat ca are dreptate. Intodeauna, cine ramane in urma, cine traieste dupa ce celalalt moare, sufera, sufera cumplit. E nevoie de o iubire imensa pentru a avea puterea sa spui aceste cuvinte, sa si crezi cu tarie ceea ce spui si, mai ales, sa supravietuiesti in cazul in care ele se adeveresc. Intradevar, cea mai profunda declaratie de dragoste...te iubesc atat de mult incat te las pe tine sa mori primul...

miercuri, noiembrie 07, 2007

muzica buna


Bon Jovi-Always


Bon Jovi-Bed of roses


Bon Jovi- These days


Bon Jovi-Everybody's broken'


Bon Jovi-Runaway

Bon Jovi-It's my life(un plugged)


R.E.M.-At my most beautiful


R.E.M.-Losing my religion


R.E.M.-Nightswimming


R.E.M.-It's the end of the world as we know it(and i feel fine)


Damien Rice- The blower's daughter


Damien Rice-9 crimes


Red hot chili peppers-Dosed


Red hot chili peppers-The zephyr song


Red hot chili peppers- Under the brigde


Chris Isaak- Life will go on


Metalica-Nothing else matters




ce pot sa spun despre mine

E destul de greu de raspuns la o intrebare de genul "ce poti sa spui despre tine?"...ar trebui sa avem pregatit un raspuns care sa contina tot ceea ce am vrea sa stie ceilalti si care sa nu lase loc de dubii sau interpretari gresite...ei bine, nu am un raspuns adecvat, asa ca va spun pe scurt:

Imi place:
imi place sa ascult muzica cu castile pe urechi si cu ochii inchisi, imi place sa ma plimb prin ploaie, imi plac zilele de toamna petrecute in parc printre copaci "ruginiti",imi place sa stau iarna la geam sa ma uit cu ninge, imi place marea in timpul noptii, imi plac cartile cu personaje cu carcter puternic, imi plac cartile cu final realist, imi place sa aflu lucruri noi, imi plac miturile, misterele, povestile si desenele animate,imi place filosofia,imi plac lalelele, imi plac ciocolata amara, cafeaua tare si ceaiul verde, imi plac pantofii cu toc,imi place sa stau de vorba ore in sir despre absolut nimic, imi place sa visez la propria mea lume, imi plac oamenii ambitiosi, oamenii altruisti, oamenii puternici.

Nu-mi place:
nu-mi place sa pierd timpul, nu-mi place sa ma simt in plus, inutila sau proasta, nu-mi place sa ascult muzica proasta, nu-mi plac zilele de vara mult prea calduroase, nu-mi plac cartile cu final de telenovela, nu-mi plac trandafirii, nu-mi plac prajiturile insiropate-prea dulci!- nu-mi place matematica, nu-mi plac oamenii egoisti, oamenii fara scrupule si oamenii delasatori care asteapta totul pe tava.

...sigur au ramas lucruri interpretabile...nu-i nimic...explic din mers....

marți, noiembrie 06, 2007

the first post from the rest of my blog....

De ce m-am hotarat sa ma alatur grupului posesorilor de blog? Habar nu am...daca ajung la o concluzie, va anunt. Pentru inceput: bine v-am gasit!